Zi aniversara Camil Petrescu

In legatura cu data nasterii lui Camil Petrescu am regasit cateva probleme. In unele carti apare data de 9 aprilie, iar in altele 22 aprilie 1894.Acesta debuteaza in 1923cu volumul “Versuri”. C. Petrescu a mai scris studii, romane, nuvele, dramaturgie si poezie.

“Eu sunt dintre acei
Cu ochi halucinaţi şi mistuiţi lăuntric,
Cu sufletul mărit
Căci am văzut idei.”

(Ciclul morţii- Jocul ideilor e jocul ielelor)

Cateva amintiri despre Camil Petrescu, rezumate de Cella Serghi in Scrisori catre Camil Petrescu (vol.2), o lucrare pe care o recomand cu placere. Cella Serghi este cea care a sperat tot timpul sa-i devina sotie, judecandu-l fara menajamente: “Camil Petrescu si Mihail Sebastian (...) le doreau (femeile) liniştite, odihnitoare, înţelegătoare, cuminţi şi bune camarade, daca nu erau aşa, nu-i atrăgeau, nu le alimentau fantezia, nu le stârneau interesul, dorinţa, emoţia. Amândoi le voiau inaccesibile, elegante, cu nimbul gloriei, cu iradierea pe care o dă succesul, dorinţa mai multor bărbaţi, şi apoi le imputau tocmai ceea ce la început îi atrăgea..." .

M-am chinuit o vreme sa descopar de ce a murit Camil Petrescu pentru a vorbi (vorba vine a vorbi, ca eu scriu) despre un roman care ma obsedeaza enorm pana si in acest moment, dar intre timp am descoperit chestii despre viata lui care mi-au placut, asa ca, am zis ca le voi arata la lume, si cand voi descoperi de ce a murit, o sa vorbesc si despre romanul acela care ma obsedeaza.
Oricum, prin carti, si pe site-uri momentan tot ce am gasit, e aceeasi fraza : "Moare la 14 mai 1957, la Bucuresti, masivul roman social inchinat lui Balcescu "Un om intre oameni" ramanand neterminat.Vasta carte e considerata de I. Negoitescu: "intreprindere jalnica." poate trebuie sa ma duc la casa lui memoriala si sa intreb asta, poate mai este un roman in lumea asta care stie acest mic amanunt ce ma obsedeaza pe mine.
Intre timp am gasit un articol al unei reviste din 2007, al lui C.D.Zetelin, care se intituleaza "dialoguri mute cu doi bolnavi" este vorba despre Camil Petrescu si Radu Gyr, eu am extras doar ce mi-a placut :
" Într-o seara s-a prezentat în serviciul de garda un barbat de vreo saizeci de ani, tacut, frumos, trupes, ciudat prin nepotrivirea dintre vârtosenia trupeasca si dulcele surâs de copil. O privire vie îi orchestra dezinvoltura, mascându-i meteahna: era surd. Trecuse printr-o criza de angina pectorala ce putea fi infarct miocardic. La anamneza, s-a recomandat: Petrescu, C., functionar. Eram cuprins de o neliniste fara justificare, mai ales ca se uita la mine ca si când m-ar fi cunoscut de o mie de ani. Curiozitatea din priviri parea însa fara obiect, deoarece nu punea nici o întrebare: era mai curând fantoma unei curiozitati amuzante. Dialoga exclusiv cu ochii. Albastrul perfect al irisului avea o intensitate insuportabila.
Abia a doua zi, la vizita de dimineata, când profesorul Ion Juvara ("Cuti") l-a întrebat: "Cum ti-ai petrecut restul noptii maestre?", mi-am dat seama ca bolnavul era Camil Petrescu... În plina glorie, structurile comuniste îl izolasera printr-un prestigiu ambiguu, dar eficient. Tocmai îi citeam romanul Un om între oameni, care mi s-a parut mamaligos, impresia întorcându-se asupra lui ca un repros, deoarece îi iubeam opera. Dar batrânul meu prieten, poetul Ion Buzdugan, îl adora. Îl simtea ca pe propriul copil: în primul razboi mondial îl salvase scotându-l de sub movila de pamânt unde-l îngropase de viu explozia unui obuz. Cu accentul lui basarabean, îi spunea "Camil", razbea cu greu pâna la el, ca sa-l roage sa intervina pentru procurarea, prin minister, a unui aparat de auz pentru nepotul Eugen... Camil Petrescu strabatuse spatiul nelinistilor legate de afirmarea unui orgoliu patologic si acum se afla în zona lui transcendenta. Consumase cele douasprezece ispravi ale lui Herakles, plus cele nu stiu câte ale lui Theseu, si ilustra mai mult conceptul senin al fostului orgoli
[...]
Camil Petrescu si Radu Gyr! Unul scos din bezna la tinerete, altul coborât în bezna la tinerete. O glorie la suprafata, o glorie în subterana. Radu Gyr e singurul poet din literatura noastra condamnat la moarte pentru o poezie ("Ridica-te, Gheorghe, ridica-te Ioane!"), ca-n Renasterea italiana Niccolň Franco, osândit la spânzuratoare pentru o epigrama adresata papei Pius al IV-lea... Sinuozitatile lui Camil Petrescu l-au ajutat sa pluteasca, rectitudinea lui Radu Gyr l-a obligat sa înoate. Unul sa pluteasca în perfizii zefiri calzi, altul sa înoate sub apa rece ca gheata.."
Pe un alt site am gasit :
"His health under-mined by excessive work and mainly by his conflicts with his former wife, he dies on 13 May 1957."
Am mai primit de la un prieten, nu stiu sursa urmatorul lucru:
"Pe la 33 de ani (cînd încep însemnarile) Camil Petrescu era obsedat de ideea sinuciderii, la fel ca Cioran, dar din alte motive. Era la limita de jos a indigentei, avea handicapul surzeniei ai perspectivele de reala afirmare pareau minime. Lipsa banilor si suferintele fizice îi fac viata insuportabil"
Nu a mai reusit sa gaseasca linkul ca sa pot spune de unde era bucata, cine a zis-o si care era toata fraza, dar oricum am gasit chestii interesante despre viata lui.
Am mai gasit un site, pe care acum cautandu-l iar nu-l gasesc, dar tin minte ca scria ca s-a casatorit, din dragoste cu o femeie cu 31 de ani mai mica decat el, interesant, se pare ca totusi , articolul meu cu "iubirea nu are limite" era adevarat.
Mai pun cateva citate din monsoir Camil Petrescu, iar apoi inchei.
"Acum câţiva ani! Simţeam în mine tăria să prăbuşesc o lume şi puteri să reclădesc alta... Dar a trebuit să te întâlnesc pe tine, mormântul mândriei mele!"
"Femeia înşeală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu." (in Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi)
"Viermele e foarte mulţumit de existenţa lui de vierme şi nu doreşte altceva, petnru că nu are noţiunea unui altceva." (in Balet Mecanic)
"Prostia te poate necăji, te poate exaspera, te poate abate, dar nu poate provoca ura. Pedeapsa ei e în ea însăşi, cum e viermele în măr." (in Danton)
"Te iubesc, pentru că nu eşti mai cuminte decât mine!"
Acestea fiind spuse, il admir pe acest domn, o singura carte de a lui m-a obsedat spre disperarea unora, si spre bucuria, probabil a lui, daca moartea nu e la fel de relativa ca viata si de dupa placa de deasupra lui surade cand inca la atatia ani dupa moartea lui, inca sunt unii care se gandesc la el.