Prin campul cu flori

Am fost la piata sa cumpar fructe si am dat jumatate din bani pe flori.
Mi-au placut niste buchete cu flori de camp aranjate haotic. Din acelea printre care ma plimbam cand eram copil, in vacantele de vara. Le calcam poate in picioare, caci se strecurau printre ierburi inalte care imi mangaiau genunchii mici ce se iveau de sub rochita de fetita plina si ea de flori. Si cred ca ma simteam nepasatoare, usoara si fara griji. Asa cred acum, atunci nu mai stiu.
Am venit acasa, le-am pus intr-o vaza cu apa si m-am uitat la ele minute in sir. Nu doar privit, ci vazut. Le-am vazut asa cum sunt, cu razele acelea prietenoase de soare inmagazinate in petalele lor colarate, degajand o caldura aparte, conforabila si dulce, ca deliciile copilariei. Si aproape ca am simtit mangaierea mamei pe crestetul capului, atunci cand plangeam cu genunchii zdreliti de la cazaturile la joaca. De cate ori am cazut de atunci...
Am putut vedea altfel caci am incetinit pasii din goana mea.
Sa intorc privirea spre flori si stele, sa zambesc aiurea trecatorilor spre strada.
Sa privesc altfel decat dupa geamul acela aburit dupa care vederea imi e usor atrofiata.
Sa privesc si asta sa insemne ca fiecare raza de culoare sa gaseasca canalul ce curge lin spre sufletul meu.

Sa deschidem ochii mari...
Sa incetim pasii din goana de zi cu zi...