Furie

Furia de a nu-ţi găsi cuvintele...
Furia de a nu-ţi recunoaşte gândurile.
Furia de a avea prea multe gânduri pentru un creier atât de mic.
Furia de a nu putea elibera gândurile pe monitorul ce te priveşte mut, râzându-ţi în faţă.
Furia că monitorul nu este o foaie de hârtie pe care s-o mototoleşti plin de ură, având impresia că ai rezolvat o mare problemă răzbunându-te pe ea.
Furia de a orbecăi în întuneric căutând ceea ce nu poate fi găsit.
Furia de a fi spectator la propria-ţi viaţă.
Furia de a nu înţelege de ce spectacolul e atât de prost deşi nimeni nu te-a împiedicat să scrii un scenariu mai bun.
Furia de a-ţi atinge limitele.
Furia de a şti că undeva dincolo de zidul neputinţei te aşteaptă tărâmul făgăduinţei.
Furie pentru că îţi doreşti să păşeşti dincolo de zid, deşi tot ceea ce faci este să înalţi zidul în fiecare zi.
Furie pentru că ştii că cel care pune limitele eşti chiar tu.
Furie pentru ca eşti aşa cum eşti iar cei din jurul tău sunt aşa cum sunt.
Furie pentru că toţi prietenii tăi par să te înţeleagă deşi tu nu înţelegi ce se întâmplă.
Furia de a fi prea calm pentru a te exterioriza.
Furie pentru că ştii că furia e inutilă.
Furie...totul nu e decât deşartă furie.