120 de ani fara Eminescu

Ieri s-au implinit 120 de ani de la moartea poetului si ziaristului Mihai Eminescu. El este considerat de cititorii romani si de critica literara drept cel mai important scriitor romantic din literatura romana, fiind supranumit si „luceafarul poeziei romanesti”.
Eminescu a fost activ in societatea literara Junimea si a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul sau poem la varsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat sa studieze la Viena. Manuscrisele poetului, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost daruite Academiei Romane de Titu Maiorescu, in sedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat pe 3 februarie 1889 la spitalul Marcuta din Bucuresti si apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. In data de 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineata, poetul a murit in sanatoriul doctorului Sutu. Pe 17 iunie, Eminescu a fost inmormantat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Romane.
Poetul nu a murit de sifilis, asa cum credea toata lumea, ci in urma unei lovituri. Un bolnav, internat tot la sanatoriul doctorului Sutu, l-a lovit in cap cu o caramida. Frizerul lui Eminescu se afla in acea zi in vizita si a fost martor la moartea lui.

"Soarta a facut insa ca intr-o zi sa-l vad murind, as putea zice, pe bratele mele..." relateaza Universul din 1926 spusele frizerului Dumitru Cosmanescu, care continua:" (...)Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata, pe la spate, un alt bolnav d'acolo, unul furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunan­du-mi: <> L-am luat in brate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-am potrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange. Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-auda vorba afara, ca nu e nimic... Dar dupa o jumatate de ora, bietul Eminescu murise!" (sursa: http://www.ziua.net/display.php?data=2009-06-15&id=254518 ). Aceasta marturie este aproape necunoscuta publicului larg.