Si-n ultima cetate, in ultima-ncapere,
Respira iarasi monstrul, nastrusnica durere.
Ma uitam zilele trecute pe geam,la orasul in care am crescut si in care vreau sa-mi petrec tot restul vietii de-acum in colo. Un poet englez a spus odata ca, daca te plictisesti de Londra, te plictisesti de viata....
Imi amintesc de plimbarile in Monument unde parca intram intr-o alta lume. Nimic nu mai conta, iarba se clatina in vantul tandru si la tot pasul. Parcul asta a fost mereu locul meu de refugiu, un loc in care puteam sa stau si sa privesc firul vietii. Stateam cu orele pr o banca si urmaream susurul stins al batranilor arbori. Era inimaginabil, era ceva de nedeslusit...
Acum insa Monumentul a adormit, pentru cat timp nu se stie. Vantul, parca te goneste din acest colt uitat de lume. Multimea oarba care bate aleile poleite cu frunze nu-i mai da importanta. Arborele batran se inclina plin de sperante in fata fiecarui trecator, dar numai nostalgicii ca mine ii mai raspund...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu