Fericirea intemeiata pe nori de praf e idilica si temporara. Ea dureaza cat sa te faca sa te simti bine, dar, ca si efectul unui drog,dupa ce se dizolva te face mult mai nefericit decat inainte.
Fericirea cladita pe nori de praf e peste tot. Aparent dureaza, dar pana si cele mai usoare adieri o pot spulbera sau o pot face sa se clatine. Iar in urma ei nu mai ramane nimic,decat niste vagi imagini vizuale/auditive/olfactive.
Principiul norisorilor de praf e stabil si profund in vid. Ei nu parcurg niciodata o intreaga distanta,ci se hranesc cu incredere,speranta si poate o dara-doua de naivitate. Sau mai mult. Optimismul nu face decat sa alimenteze efemerii norisori,dar invadarea brusca de catre realitate e atat de crunta,desi pare lipsita de fundatie. De ce noi,oamenii,avem tendinta de a crede in cele mai idilice nimicuri?Nu,nu vreau raspunsuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu