Sa te minunezi de picaturile unei ploi,de pe o frunza striata cu vene,care nu stii cand vor cadea.
Sa inveti a dansa ca florile fara a te rusina de stangacia pasilor ci doar sa-i sincronizezi cu alerta gandului vioi.
Sa privesti luna si sa-i spui vrute si nevrute iar ea sa-ti arate raspunsul sau prin vreo aratare. Sa-ti cante doar tie un pescarus cu glas de porumbel,sa-ti spuna lucrurile pe care tu le iubesti atat de mult iar tu doar sa zambesti…
Sa nu conteze ora,locul sau oamenii din jur... Sa fi singur si sa nu-ti pese,dar mai ales sa nu te simti singur! Sa simti ca fiecare lucru este constient de existenta ta si te-mbie cum poate mai bine si sa zambesti...daaaa...sa zambesti in repetate randuri si motive.
Sa simti cand soarele te priveste fara sa absoarba vreo urma de roua din cautatura-ti calda si umeda a ochilor si sa te magulesti in atingerea-i. Sa te tina de mana un fluture si sa zburati impreuna pe cele mai inalte culmi ale incertitudinii...
Sa topai ritmat odata cu ploaia bucurandu-te de buzele-i care te saruta-n nestire.
Sa simti sarutul pranzului in strada goala populata de-un singur porumbel flamand peste care-a dat ziua norocoasa cu stropi de grau.
Sa-ti fie orice lucru muza polivalenta din a carei cauza sa scrii galopand franturi de idei pentru a nu pierde sirul raului de inspiratie peste care-ai dat accidental...
Stiti cum e?
Un comentariu:
Eu stiu cum e!:) Iar mai ales descrierea cu muza mi se potriveste perfect...Minunat articol!
Trimiteți un comentariu