Porţi o mască sau eşti tu?

Statutul unei persoane reprezintă locul pe care îl ocupă ea, în cadrul societăţii în care trăieşte. Este vorba, mai ales, despre prestigiul de care se bucură o persoană intr-o perioada a existenţei sale. Fiecare statut este legat de un anumit rol. Persoana îşi învaţă rolurile pe care le joacă, pe baza statutului său. Rolul include atitudinile, valorile şi comportamentul prescris de societate oricărei persoane care ocupă un anumit statut. Astfel, încă din copilărie, suntem obligaţi să jucăm un rol, pe care de multe ori îl învăţăm imitând anumite modele. De exemplu, cel de fiică.
Ne străduim să fim o fiică bună (ascultătoare faţă de părinţi, silitoare la şcoală, binevoitoare cu ceilalţi colegi, politicoasă faţă de profesori etc.). Observăm cum colega de bancă este răsplătită cu diverse daruri atunci când ia note bune. O laudă profesoara, apoi părinţii. Iar pentru a fi gratificaţi, pentru a primi atenţia şi dragostea celor dragi, ne străduim din răsputeri să fim la nivelul aşteptărilor lor. Şi uneori acest nivel se ridică tot mai sus cu trecerea timpului. Mult mai tarziu, învăţăm să fim o soţie devotată, o mamă responsabilă, o şefă autoritară, o noră cumsecade, o soacră înţelegătoare, o bunică fermecătoare etc. Sunt atâtea roluri şi devine atât de obositor să le jucăm bine pe toate, până la capăt. Deşi obosim, nu ne permitem să-i dezamăgim mai ales pe cei pe care îi iubim atât de mult. Şi, pentru a nu ne recunoaşte, în definitiv, propriile limite, continuăm „reprezentaţia”, ajutându-ne de o „mască”.
Această mască exprimă caracterul exterior al personalităţii noastre. Însă, pentru a fi o fiinţă individuală, unică, înţelegând prin aceasta unicitatea ta interioară, ultimă şi incomparabilă în raport cu alţii, trebuie să devii tu însuţi/însăţi. Identitatea noastă implică, alături de caracterul exterior al personalităţii, şi viaţa noastră interioară, care, cel mai adesea, ajunge strivită sub povara „măştilor” pe care nu le putem abandona. Te-ai întrebat vreodată de ce copiii şi bătrânii din parc par atât de fericiţi? Poate pentru că, pe de o parte, şi unii şi alţii au cam aceleaşi valori şi interese (cei mici n-au apucat să poarte încă povara măştilor, iar bătrânii au învăţat să le mai lase deoparte), iar, pe de alta, împreună ştiu cel mai bine să se bucure, de exemplu, de o zi frumoasă de vara târzie.
*articol scris de psih. Gabriela Clement
**acest articol are mici modificari din partea mea