vineri, 7 august 2009

Porţi o mască sau eşti tu?


Statutul unei persoane reprezintă locul pe care îl ocupă ea, în cadrul societăţii în care trăieşte. Este vorba, mai ales, despre prestigiul de care se bucură o persoană intr-o perioada a existenţei sale. Fiecare statut este legat de un anumit rol. Persoana îşi învaţă rolurile pe care le joacă, pe baza statutului său. Rolul include atitudinile, valorile şi comportamentul prescris de societate oricărei persoane care ocupă un anumit statut. Astfel, încă din copilărie, suntem obligaţi să jucăm un rol, pe care de multe ori îl învăţăm imitând anumite modele. De exemplu, cel de fiică.
Ne străduim să fim o fiică bună (ascultătoare faţă de părinţi, silitoare la şcoală, binevoitoare cu ceilalţi colegi, politicoasă faţă de profesori etc.). Observăm cum colega de bancă este răsplătită cu diverse daruri atunci când ia note bune. O laudă profesoara, apoi părinţii. Iar pentru a fi gratificaţi, pentru a primi atenţia şi dragostea celor dragi, ne străduim din răsputeri să fim la nivelul aşteptărilor lor. Şi uneori acest nivel se ridică tot mai sus cu trecerea timpului. Mult mai tarziu, învăţăm să fim o soţie devotată, o mamă responsabilă, o şefă autoritară, o noră cumsecade, o soacră înţelegătoare, o bunică fermecătoare etc. Sunt atâtea roluri şi devine atât de obositor să le jucăm bine pe toate, până la capăt. Deşi obosim, nu ne permitem să-i dezamăgim mai ales pe cei pe care îi iubim atât de mult. Şi, pentru a nu ne recunoaşte, în definitiv, propriile limite, continuăm „reprezentaţia”, ajutându-ne de o „mască”.
Această mască exprimă caracterul exterior al personalităţii noastre. Însă, pentru a fi o fiinţă individuală, unică, înţelegând prin aceasta unicitatea ta interioară, ultimă şi incomparabilă în raport cu alţii, trebuie să devii tu însuţi/însăţi. Identitatea noastă implică, alături de caracterul exterior al personalităţii, şi viaţa noastră interioară, care, cel mai adesea, ajunge strivită sub povara „măştilor” pe care nu le putem abandona. Te-ai întrebat vreodată de ce copiii şi bătrânii din parc par atât de fericiţi? Poate pentru că, pe de o parte, şi unii şi alţii au cam aceleaşi valori şi interese (cei mici n-au apucat să poarte încă povara măştilor, iar bătrânii au învăţat să le mai lase deoparte), iar, pe de alta, împreună ştiu cel mai bine să se bucure, de exemplu, de o zi frumoasă de vara târzie.
*articol scris de psih. Gabriela Clement
**acest articol are mici modificari din partea mea

11 comentarii:

kingquizz spunea...

Important ar fi sa evitam a juca un "rol". A fi tu insuti este mare lucru, caut asta de mic si nu simt ca imi iese cu adevarat!

mace spunea...

buna! si bine m-am gasit in lumea ta virtuala... trec repede la subiect, ce zici de un link exchange?

Anonim spunea...

Nu jucăm un rol când suntem elevi (ne)silitori, copii ascultători sau soţi devotaţi. Facem ceea ce simţim noi în raport cu regulile scrise sau nescrise impuse de societate. De multe ori, fondul nostru interior coincide cu aceste reguli, alteori nu. Iar asta ne individualizează.

Cristina spunea...

@Kingquizz: Conteaza tare mult sa ne straduim sa fim noi insine.
@Mace: Ok Mace, eu te-am trecut!
@Emmafantasy: Nu toata lumea face ceea ce simte...Exemplele sunt multe, un tanar obligat sa dea la o facultate impusa de parinti, un angajat care nu e multumit nici de munca sa si nici de salariu dar rabda spunand ca nu are unde sa se duca, o sotie casatorita din interes cu omul nepotrivit si lista poate continua...
"Nu jucăm un rol când suntem elevi (ne)silitori", eu consider ca unii joaca acest rol. Un ex...o colega care a venit cu frecventa redusa o luna nu, trei zile da, dar fara nicio motivatie nu poate fi numita eleva!

mace spunea...

confirmat si la mine, toate bune!

Anonim spunea...

Nu poate fi numită elevă, dar în mod cert ea nu juca un rol :) A făcut ce a simţit, şi anume să nu frecventeze şcoala.
Desigur că există oameni care poartă măşti; dar în articolul tău ai tratat altfel ideea de mască, spunând că toţi ne învăţăm anumite roluri, pe care le jucăm fără abateri de la ele. Şi nu este aşa. Nu toţi purtăm măşti, asta era ideea mea.

Cristina spunea...

@Emma: Consider ca macar o data in viata fiecare dintre noi, am purtat masti.

Cristina spunea...

P.S Cat despre colega mea consider ca a purtat o masca, parea atat de schimbata cat venea la scoala iar cand te intalneai pe strada cu ea era altfel, de la imbracaminte pana la atitudine...

Anonim spunea...

Una e să purtăm o mască într-o anumită situaţie şi alta e să purtăm măşti permanente toţi. Iar la şcoală chiar nu te poţi îmbrăca şi manifesta oricum. Aici intervin nişte reguli, cum ar fi respectul faţă de o instituţie sau faţă de profesori. Şi, după cum spuneam, poţi respecta sau nu aceste reguli, depinde cât de mult se potrivesc aceste reguli cu ceea ce simţi tu.

Cristina spunea...

Depinde si de situatie intr-adevar, dar consider ca sunt numeroase momente in care purtam masti, sau momente in care ne ascundem de noi insine intr-o alta "infatisare", in ochii altora. Momente in care nu ai chef sa zambesti dar totusi o faci...sunt momente si momente!

Andrei Răduţu spunea...

In mare parte, eu zic ca am invatat sa fiu eu...celelalte procente lipsa sunt deoarece mediul nu ne lasa mereu sa fim noi 100%