Zborul gandurilor

Chiar daca adeseori ma simt prizoniera cuvintelor, nu pot trai fara filosofie. Lumea alba imaginara se ascunde in lumea cenusie rationala si asta face ca lupta sa fie si mai grea.
De multe ori irosim timpul evolutiei cu dezbateri de genul "sfarsitul lumii", iar acest aspect dauneaza cu adevarat grav sanatatii, mai ales celei mentale. Taramul terestru si cosmic a dainuit, dainuie si va dainui mult dupa extinctie noastra. Simt cateodata ca port raspunderea ultimelor suflete albe si pure ale pamantului si chiar ale intregului univers cunoscut si necunoscut, dar aceasta este o utopie adolescentina fiind plina de sufletul meu pacatos si de puerilitatea ideii..si totusi povara ma imbraca cu povestea sa olimpica, inca de pe vremea lui Atlas!
Urasc ura, de orice fel, caci asa cum exista o idee a ideii exista si o ura a urii care se consuma pe ea insasi hranindu-se frenetic, indubitabil consumandu-ne si pe noi, cei mai fragili in fata sentimentelor primordiale!
Cand urletul universului va atinge apogeul expansiunii si durerii sale oprindu-se pentru o clipa, secatuit si gol ca o meduza din adancimi oceanice, vom simti teribila liniste dinaintea furtunii care ne va desfunda canalele perceptiei iubirii si a adevarului, dar va fi din pacate prea tarziu, caci nu numai ca nu vom fi inteles pana atunci mai nimic, dar vom fi praf de stele pentru constructia altor planete si civilizatii. Ciudata ironie cand te gandesti la raul infinit pe care ni-l facem noua si naturii noastre; intr-un final apoteotic vom folosi la reconstructie si reevolutie...