În viaţă, ca şi la circ, întâlneşti tot felul de personaje: jonglerul pentru care viaţa se reduce la obsesia pentru cinci sfere colorate, femeia cu barbă a cărui surâs nu-l vezi niciodată, piromaul care se joacă mereu cu focul, bufonul care te face sa râzi dar nu râde niciodată, balerina cu zâmbet fals, iluzionistul orb, uriaşul complexat, piticul răutăcios, magicianul plin de trucuri şi de fumuri, acrobatul care face salturi mortale chiar şi atunci când nu e pe scenă, îmblânzitorul de lei şi tigrii, arlechino care vede viaţa cu colţuri, în doua culori şi în doua dimensiuni, clovnul depresiv care nu-şi ia niciodată masca jos, de frică, de lene sau pentru că nu i-a venit niciodată o astfel de idee, copilul bun la toate, crescut din scutece în cadrul circului şi pentru viitorul căruia toţi sunt preocupaţi, mai puţin el însuşi, şi în fine, directoul singuratic, avar şi trist. Fie că publicul aplaudă sau nu, circul continuă sa meargă din oraş în oraş. Circul nu se opreşte, pentru că nu există nimic în afara circului.
Adevărul e undeva între cum ei se văd pe ei înşişi şi cum sunt percepuţi de public. Esenţa lor se află undeva la mijoc, compusă din frânturi de adevăr. Ei sunt mai mult decât suma părţilor. Uneori reflectoarele multicolore îi orbesc şi nu mai văd pădurea de copaci sau un salt mortal nereuşit strică tot spectacolul. Poate e timpul să se ridice cortina, să păşească pe scenă chiar dacă nu sunt bine pregătiţi, să zîmbească, pentru că publicului nu îi pasă ce e în sufletul lor şi nu iartă; vrea doar un spectacol care să justifice valoarea biletului.
În viaţă, ca şi la circ, fiecare trebuie să-şi joace rolul până la capăt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu