"Spune-mi ce sacrifici pentru idealul tau si-ti voi spune daca-l iubesti sau nu." spunea in "Reflectiile" sale Panait Istrati.Si bine graia...
La inceput e ideea,gandul,visul indepartat,dorinta indrazneata.Il vezi atat de mic intr-un colt al sufletului tau,ti-e teama de el,ti-e frica,dar el te cheama. Te auzi strigat cum nu te-ai mai auzit vreodata si incepi sa vrei.E idealul!
Cu cat creste speranta in interiorul tau,cu atat creste sacrificiul.Renunti la lucruri care-ti faceau candva cu ochiul,le vrei si acum, dar el e mai presus de tot. Sacrifici nopti,zile, somnul devine ceva ocazional,mananci doar ca sa supravietuiesti,dar, suprinzator, ai energie.Pentru ca te hranesti cu visul tau, idealul iti da putere,nimic nu mai conteaza.
Alergi spre perfectiune,alergi spre el. Te vezi deja acolo, nu mai ai rabdare. Si totusi esti un amestec de sentimente, ti-e teama de esec, umbra nereusitei te uramreste si nu-ti da pace,dar lupti cu ea.Esti intr-o continua lupta dar fiecare secunda care trece iti da certitudinea ca vei reusi.
Inchizi cartea de pe noptiera si adormi fericit:"Visele inseamna munca!"(Paulo Coelho, "La raul Piedra am sezut si-am plans")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu