,,In visul meu, lacrimile i s-au intors la loc, urcand pe obraji…In visul meu, oamenii isi cereau iertare pentru lucrurile care erau pe cale sa se-ntample si aprindeau lumanari tragand aer in piept.” [J.S.Foer – Extrem de tare si incredibil de aproape]
In visul meu, oamenii zambesc din inima. In visul meu, el o ia pe ea de mana, in mijlocul parcului, o leaga la ochi cu o esarfa neagra, o cuprinde in brate si incep sa danseze. In visul meu, oamenii se opresc sa ii priveasca, dar lor nu le pasa. Ei mangaie pamantul cu pasi de dans, iar cerul le mangaie dansul cu fulgi de zapada sau stropi de ploaie. In visul meu, zambetul inimilor e mai perceptibil decat cel al buzelor, iar bucuria din ochi sclipeste mai tare decat stele din noptile cu cer senin. In visul meu, copacii ii privesc si verdele lor le coloreaza sufletele…suflete cu dispozitie dansabila si ganduri fluturalnice. In visul meu, oamenii se lasa coplesiti de o bucurie copilaroasa…
Dar vine dimineata… Si in realitate, nimeni nu zambeste nimanui. Nu exista un el si o ea care danseaza in parc, ci doar un el care, eventual, se uita plictisit la ce chestii tari mai poate face telefonul lui, in timp ce ea ii spune ce a mai vazut prin magazine sau ce noutati au mai aparut in viata prietenelor ei. In realitate, el nu o cuprinde pe ea in brate cu drag sa o mangaie, de teama sa nu il vada vreun prieten si apoi sa spuna ca deja e ,,sub papuc”. Pamantul nu e mangaiat sub pasi de dans, ci doar batatorit de pasi furiosi si grabiti, care nici nu stiu sa se mai opreasca, pentru a lasa ochii sa priveasca in jur sau si mai bine, spre Cer. In realitate, oamenii mari au uitat ce inseamna sa fii copil, iar copiii nici nu mai sunt lasati sa isi traiasca din plin copilaria, ci sunt fortati sa devina adulti…Pentru ce anume, inca nu stiu…
Dar cine stie…poate va veni ziua in care voi iubi si diminetile…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu