A imbatranit lumea.. lumea in general, nu ma refer doar la persoane, la oameni. De atata vreme incercam sa supravietuim fara sa stim exact care-i scopul nostru, daca exista unul, pentru ce ducem mai departe lumea asta. Si in incercarea asta a noastra de supravietuire intotdeauna ne-am luat ca ajutor speranta. Nu se zice asa mereu: speranta moare intotdeauna ultima?
Ne configuram in gand anumite idealuri, incercam sa ajungem la ele, si de atatea ori ne trezim pierduti intre o sumedenie de teluri uneori imposibil de atins.Dar avem speranta. Poate ca o sa le atingem odata si-odata.
Altfel cum ai putea sa treci mai departe, fara un ideal, fara un scop? Nu stii uneori daca acela este cel menit tie, dar daca ti l-ai propus, atunci crezi in el. si incearca sa-l atingi. Si daca reusesti, ce se intampla mai departe? Esti fericit pe moment:doar atat? Poate uneori tine putin mai mult. Dar pana cand? Pana in momentul in care iar simti nevoia sa faci altceva, si din nou iti iei alt reper. Si tot asa...
De-atata timp se intampla chestia asta in lume. De aceea a imbatranit si ea. Si totul a devenit doar o rutina. Sa fie nevoita sa vada mereu alti oameni (si totusi aceeasi) facand mereu alte lucruri (si din nou mereu aceleasi in fond).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu