Dimineaţa e abia presimţită şi totuşi sunt destui călători care vin şi călători care pleacă. De ce vin? De ce pleacă? Dar e prea devreme să întreb. Filosofii, istoricii, profeţii şi toti ceilalţi care se ocupă cu sensul existenţei dorm încă. Au citit până noaptea târziu şi nu pot să-i trezesc la o oră atât de nepotrivită. Există şi călători care stau şi aşteaptă, bineinţeles în sala de aşteptare, cuminţi, dar şi pe peroane. Ce aşteaptă? Dorm însă şi psihologii sau cum se mai cheamă cei care ştiu câte lucruri poate să aştepte un om şi, în general, ce rol are aşteptarea în lume. Nici pe ei nu pot să-i trezesc. Sunt obosiţi, extenuaţi de probleme serioase, nu se cade să-i deranjez pentru un fleac, fiindcă eu în gara aceasta, în dimineaţa aceasta, care nu e încă dimineaţă, e jumătate noapte, nu ştiu de ce stau oamenii prin salile de aşteptare ale veacului. Unii au renunţat să aştepte. Au aţipit, pur şi simplu, între doua ţipete de locomotivă. Au uitat de veniri, au uitat de plecări, au uitat de vacarmul din gară. E bine? E rău? Nu ştiu.Cei care explică astfel de lucruri complicate dorm şi ei. E normal. Sunt din ce în ce mai multe întrebări şi ei trebuie să dea din ce în ce mai multe explicaţii în timp ce inexplicabilul creşte ca o noapte imensă sau ca o dimineaţă imensă, încât, stau mai departe în această jumatate de mirare şi jumatate de spaimă, prudent, să nu fac vreo gafă care să atragă atenţia celorlalţi asupra mea. Ar intoarce toţi capul. Ce caută ăsta aici, intr-o gară, cu întrebările lui? Aici nu e oracolul din Delfi. Aici oamenii vin şi pleacă, aşteaptă sau moţăie, dar nimeni, absolut nimeni nu-şi permite să pună întrebari. Deci, mă strecor din gară tiptil şi plec să umblu pe străzi. E mai bine. Singurul lucru care mă-ncurcă e că nu ştiu la ce oră se scoală filosofii, istoricii, profeţii, psihologii şi cei care ne explică lucrurile complicate, prin urmare nu ştiu cât ar trebui să umblu fără noimă pe străzi. Şi nici nu pot să întreb trecătorii. Risc să nimeresc vreunul dispus să mă ia peste picior şi să rădă: “Nu ştiai? Ne-am hotărăt să venim, să plecăm, să aşteptăm şi chiar să murim fără să ne mai punem întrebarea de ce. Lumea s-a transformat într-o gară, nu vezi?” Mai bine nu întreb...
“A muri inseamna a pleca intr-o stea”.Acum doi ani,in 7 mai 2007 ,Octavian Paler a plecat intr-o stea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu