Întrebările importante rămân, sunt mereu acolo, dar vine totdeauna ziua de mâine, cu propriile ei întrebări şi dileme, cu propriile ei secrete ... e normal, dar, oarecum, mă simt vinovată că mă las atrasă în pânza vieţii de zi cu zi, iar neliniştea şi vulcanul se mai potolesc. Aş vreau uneori să mă sustrag de la toate astea, să mă retrag undeva doar cu gândurile mele şi să meditez. Aş vrea să am mai mult timp să citesc despre ce e important, şi mai apoi să fac ce e important... . E greu să faci asta când nu ştii cine eşti, când întârzii cunoaşterea pentru că ai câteva lucruri pe care le adori şi te ţin ocupat şi îţi zici "mai e timp...mai e timp să aflu cine sunt, ce vreau...". E una ce vrei pe moment şi una ce vrei constant. Pentru unii e atât de uşor. Par să se nască cu o chemare. O ştiu de mici şi viaţa pare să-i aducă sper acel punct. Chemarea mea n-a fost niciodată clară, ci mai degrabă un fir de nisip purtat de vânt. În ciuda lucrurilor negative, sunt totuşi lucruri care mă împlinesc. Cine ştie, poate privind altfel viaţa, o să găsesc răspunsuri pe care nu le-am aflat până acum. Şi am atâtea de făcut. Parcă pentru prima dată, într-o bucată bună de vreme, simt că am voinţa să mă ocup şi de lucrurile care nu-mi fac deloc plăcere...vreau sa incerc ceva nou!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu