Cu totii am auzit de Mihai Eminescu,de poeziile lui,incepand de la Somnoroase pasarele...de prin abecedare...pana la Scrisoarea I,Glossa..cu totii am auzit de muza acestuia,de Veronica Micle...de iubirea ideala,dar nematerializata descrisa in poeziile sale...15.01.2009-159 de ani de la nasterea celui ce a fost consacrat ca fiind cel mai mare poet roman...La multi ani,izvor de iubire!La multi,ani,Mihai Eminescu!Poeziile tale vor fi mereu un zambet de mandrie pe fetele noastre,ale romanilor!
Memento Mori
“Vraji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Cand in straturi luminoase basmele copile cresc.
Mergi,tu,luntre-a vietii mele, pe-a visarii lucii valuri,
Pana unde-n ape sfinte se ridica mandre maluri,
Cu dumbravi de laur verde si cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cantare-n veci suspina,
Unde sfintii se preumbla in lungi haine de lumina,
Unde-i moartea cu-aripi negre si cu chipul ei frumos.
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Te incerci a stoarce lapte din a stancii coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mandre flori de aur,
Alta unde cerci viata s-o-ntocmesti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetarii reci.
Las’ sa dorm... sa nu stiu lumea ce dureri imi mai pastreaza.
Imbatat de-un cantec vecinic, indragit de-o sfanta raza,
Eu sa vad numai dulceata unde altii vad necaz,
Caci s-asa ar fi degeaba ca sa vad cu ochiul bine;
De vad raul sau de nu-l vad, el pe lume tot ramane
Si nimic nu-mi foloseste de-oi cerca sa raman treaz.
N-au mai spus si altii lumii de-a ei rele sa se lase?
Cine-a vrut s-asculte vorba? Cine-aude? Cui ii pasa?
Toate au trecut pe lume, numai raul a ramas.
O, acele uriase, insa mute piramide
Care stau ca veacuri negre in pustiuri impietrite
Cate-au mai vazut si ele — ce-ar vorbi de-ar avea glas!
Cand posomoratul basmu — vechea secolilor straja —
Imi deschide cu chei de-aur si cu-a vorbelor lui vraja
Poarta nalta de la templul unde secolii se torc —
Eu sub arcurile negre, cu stalpi nalti suiti in stele,
Ascultand cu adancime glasul gandurilor mele,
Uriasa roat-a vremii inapoi eu o intorc
Si privesc... Codrii de secoli, oceane de popoare
Se intorc cu repejune ca gandirile ce zboara
Si icoanele-s in lupta — eu privesc si tot privesc
La vo piatra ce inseamna a istoriei hotara,
Unde lumea in cai noua, dupa nou cantar masoara —
Acolo imi place roata cate-o clipa s-o opresc!”(…)
Ar trebui sa parcurgem randurile pline de profund adevar ale lui Mircea Eliade, scrise la Paris,exact acum 60 de ani in urma,sa reflectam si sa-i aprindem o flacara vie in sufletul nostru.
Mircea Eliade despre Eminescu
Dupa rezistentele pe care le-a intampinat in timpul scurtei si chinuitei lui vieti, opera lui Mihai Eminescu s-a impus fulgerator, neamului intreg, iar nu numai paturei culte. Nu stiu daca s-a facut vreodata socoteala exemplarelor tiparite din Poeziile lui Eminescu. Dar in mai putin de o jumatate de veac, poeziile acestea au fost reproduse in multe zeci de editii, de la modestele tiparituri populare pana la admirabila editie critica a Fundatiilor Regale, ingrijita de Perpessicius. Astazi, dupa ce-au cunoscut atatea culmi si atatea onoruri, Poeziile lui Eminescu, cenzurate in tara, apar asa cum le vedeti, in haina sfioasa a pribegiei. Gloria lui Mihai Eminescu ar fi fost poate mai putin semnificativa, daca n-ar fi luat si el parte, de peste veac, la tragedia neamului romanesc.
Ce inseamna pentru noi toti, poezia, literatura si gandirea politica a lui Eminescu, o stim, si ar fi zadarnic s-o amintim inca o data. Tot ce s-a creat dupa el, de la Nicolae Iorga si Tudor Arghezi pana la Vasile Parvan, Nae Ionescu si Lucian Blaga, poarta pecetea geniului sau macar a limbii eminesciene. Rareori un neam intreg s-a regasit intr-un poet cu atata spontaineitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s-a regasit in opera lui Eminescu. Il iubim cu toti pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scriem de la Odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi.
El si numai el, ne-a ajutat sa intelegem bataia inimii. El ne-a luminat intelesul si bucuria nenorocului de a fi roman.
Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este, intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile,durerile si nadejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupti de pamant si de neam, regasim in tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariei noastre.Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcemm ca intr-un dulce somn,la noi acasa.
Intreg Universul nostru il avem in aceste cateva zeci de pagini pe care o mana harnica le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii, peste tot unde ne-a imprastiat pribegia.Pastrati-le bine; este tot ce ne-a mai ramas neintinat din apele,din cerul si din pamantul nostru romanesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu