Viaţa poetului Grigore Vieru atîrnă de un fir acum.L-am văzut,l-am cunoscut,i-am auzit limba aia românească pioasă,dulce,blîndă de peste Prut.A dus o luptă incredibilă pentru limba română…Iar acum cînd aceasta pare să nu mai valoreze nimic, ai zice că a fost o luptă inutilă de Don Quijote…Pe urmele lui încă mai respiră gîndurile şi versurile unor Labiş, Nichita, Marin Sorescu,Ioan Alexandru, şi ale… Mioriţei.Grigore Vieru vine de acolo din patria poeziei lor, este unul de-al lor. Unul dintre ultimii care a mai folosit cuvîntul ăsta, “Patrie“, ştiind despre ce vorbeşte, cîntărind greutatea lui.Şi nu am vrea să plece,acum,atît de stupid, la două trei zile după ce îl vizitase pe Eminescu,“stăpînul” lui…
Pregătindu-mă de fericire
Să iubesc pînă la capăt -
Cine iubeşte pînă la capăt,
Trăieşte mult, se zice.
Să cuget pînă la capăt -
Cine gîndeşte pînă la capăt,
Are unde se-ntoarce,
Pînă la capăt să cred -
Cine crede pînă la capăt,
Se dezleagă de spaimă.
Să spun albului alb
Şi negrului negru
Să iau pulsul proverbelor.
Să bat eroic în piatră:
Poate că dau
De apele tămăduitoare.
Să îndrept albia izvorului
Spre tîmpla încinsă
A veacului,
Pregătindu-mă astfel
De fericire,
Şi nu numai de ea.
(Grigore Vieru)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu