Mi se inchide drumul cu varsta mea...Oamenii vin,se vor iertati pentru a ma fi judecat gresit,nu ma cunosc si nu-i cunosc,in schimb eu stiu exact cum sunt ei pentru ca pot vedea in sufletul lor uracioas si nu pe chipul lor angelic.Ma ingrozesc,totul pare sa se invarta,vad lumini,aud voci care-mi dicteaza sa fug daca nu cumva vreau sa fiu asimilata in ceva cu rasunet modern,"societate".
Societatea n-a fost niciodata locul meu.Dar niciodata.Eu am reusit sa ma fac speciala pentru un numar mic de oameni carora chiar le pasa,oameni care ma cunosc.Acolo e locul meu,intre ei si intre ei numai,unde pot fi eu insami si unde ma pot elibera de povestea mea spunand-o de multe ori la rand.Pentru ca oameni sunt numai cei c-o latura umana,ati spune voi ca toti suntem umani.Fals.Uman e cel ce nu te compatimeste,ci te arunca si mai jos ca sa inveti sa te ridici.Uman este ceea ce noi numim injuratura,cand nu-i decat eliberarea furiei in cuvinte atunci cand vine de la mine si de la cercul meu.Ati putea spune ca suntem o hoarda de copile frustrate,in schimb nimeni,absolut nimeni,nu ne stie adevarata fata asa cum ne-o stim noi cand ne luam in brate si radem prin mijlocul strazii.
Daca eu am darul de a privi adanc in cuvintele ce le spuneti si-n felul vostru de-a fi,sa nu credeti ca nu va cunosc.Va cunosc mai mult decat va cunoasteti voi.
Poate suna ciudat, dar nu sunt omul tau obisnuit.
Sunt un adolescent.
Sunt cine vreau sa fiu.
Sunt pe fiecare pagina a lui Cioran (de care "oamenii" poate ca nici n-au auzit).
Sunt un sentiment,dar toate la un loc.
E greu sa-ti dai seama cine sunt.Nu ma citesti atat de usor precum te citesc eu pe tine,introvertirea defineste fiinta din tine,iar eu sunt introvertita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu