Mă răsucesc precum un arc în faţa infinitului
Şi mă destind brusc,
Încercând să prind infinitul în mâini…
Nu reuşesc, dar perseverez în eforturile mele
Şi apoi trăiesc iluzia
Că am reuşit să facă prizonier… necuprinsul.
Poate că mulţi alţii, dacă ar fi în locul meu,
Faţă în faţă cu imensitatea, cu nesfârşitul,
Ar rezolva rapid toată această ecuaţie
Prin renunţare… Şi ar avea dreptate,
Fiindcă este inutil să lupţi cu vastitatea universală,
Mai ales atunci când eşti conştient că finalul
Nu îţi poate fi decât defavorabil…
Faptul că nu abandonez
Mă transformă într-un vânător de himere
Sau în căutător de mistere deja rezolvate…
Infinitul… Cum l-aş putea cuprinde în braţe,
Cum aş putea obţine măcar o frântură din el,
Pentru a o simţi, timp de o secundă,
În pumnul strâns?
Mă răsucesc precum un arc…
Mă destind brusc
Şi încerc să prind infinitul în mâini
Pentru a mia oară… Nu reuşesc,
Însă gustul eşecului mi se pare,
De fiecare dată,
Atât de dulce…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu