marți, 27 ianuarie 2009
Noapte ploioasa
Noapte fără stele, noapte în care ţârâie ploaia în ferestre şi udă până la piele gândurile nedormite...Noapte de ianuarie,rece, ameţită de vânt şi predispusă la destăinuiri în faţa unui vin fiert.Cafeaua aşterne zaţ peste ziua de ieri intrată în amintire,iar picăturile ploii fac în ciudă anotimpului,ca şi cum ar vrea să transmită că dacă totul este pe dos atunci de ce ne-am mai mira că plouă mocăneşte în plină lună de iarnă?!Pluteşte în aer mirosul planurilor făcute şi arse degrabă în cuptorul minţii,acolo unde aruncăm de fiecare dată gânduri renegate făcute sul,iar vinul fiert în care plutesc felii mari de măr alunecă în interiorul fiinţei, încălzind sufletul şi îmbătându-l prin fiecare picătură sorbită, plimbată pe limbă, savurată şi înghiţită cu un oftat de satisfacţie bahică...Noapte cu ploaie în ianuarie.Picături prelinse pe geam desenează constant o hartă a ploii, iar dacă ai curiozitatea să urmăreşti cu degetul traseele efemere poţi atinge o nouă dimensiune –un univers al diluviilor veşnice.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu