Încerc să-mi fac curăţenie prin gânduri,fiindcă simt cum se aşterne praf de uitare peste rafturile sufletului meu,iar nevoia de primenire îşi cere drepturile.M-am trezit devreme,am deschis larg ferestrele inconştientului,pentru ca soarele văzut numai de mine în acest anotimp al cenuşiului tern să încălzească decorul îngheţat prematur,am tras aer în piept şi mi-am urat „Spor la treabă!”. Nu este o sarcină uşoară,minutele trec în vreme ce eu mă păstrez într-o letargie vecină cu indolenţa, iar gândurile aşezate pe rafturi îşi aşteaptă radierea fatală… Nu pot să renunţ la dorinţa mea de a face bine permanent. Nu am cum să trimit către lada de gunoi ideea că oamenii sunt buni, în pofida ştirilor alarmante care transmit exact contrariul. Îmi privesc gândul de ducă şi nu reuşesc decât să îi şterg coperta, pentru a-mi crea din nou iluzia că voi pleca departe chiar astă-seară.Gospodarul de gânduri care sunt se aşează pe canapea şi oftează.Ceea ce se află în mintea noastră nu poate fi şters cu buretele,chiar dacă ne împotrivim aducerii aminte şi simulăm indiferenţa faţă de propriile fantasme.Îmi las gândurile în pace, iar ele mă asaltează frenetic, motiv pentru care îmi imaginez un pod supendat între ceea ce sunt şi ceea ce aş vrea să fiu. De fiecare dată când încerc să traversez acest pod mă opresc la jumătatea lui, apoi fac cale întoarsă.Nu cred că îmi lipseşte curajul.Cred doar că – uneori – este mai bine să permitem iluziilor să trăiască nederanjate de împlinirea lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu