În încercarea aproape disperată de a asimila asa numita "filozofie a comunicării",m-am lovit de refuzul permanent al creierului care a luat atitudine fermă,a pus„piciorul în prag”şi a decretat răcnind că „Aşa ceva nu se poate”… Dacă ar fi spus că „Aşa ceva nu există”,i-aş fi arătat propriului creier cartile din care nu reiese altceva decât că domnul Kant a definit explicaţia ca fiind desfacerea unui concept complex în conceptele sale constitutive.Sau că numitul Ludwig Wittgenstein – probabil un personaj care se scărpina cu mâna stângă la urechea dreaptă,tot respectul pentru el,dar drumurile noastre nu se vor intersecta niciodată – a privit suav tipurile de senzaţie şi a ajuns la concluzia că ele pot fi percepute ca desemnabile public numai şi numai dacă ele trebuie să aibă ceva în comun în virtutea căruia pot fi grupate laolaltă sub un termen al senzaţiei generice.Nu vă mai plictisesc cu astfel de formulări,pentru că filozofia comunicării pare arta de a bate apa în piuă apelând la un limbaj pretenţios.Înţelegeţi ideea,un fel de bla, bla, ba, dar exprimat elevat, în aşa fel încât ascultătorului să rămână fara cuvinte.Dacă stai cu prietenii şi începi să debitezi astfel de teorii,100% dintre ei te vor trimite acasă...
Asa ca oameni buni va invit sa lasam exprimarea academică sau mai bine spus sa ne folosim de ea unde este neapărat nevoie si sa ne exprimăm cum ştim noi mai bine caci aşa ne vom face înţeleşi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu