Acum cateva saptamani,in hotararea mea de a pune ordine in viata,la propriu,am gasit o cutie cu scrisori,de care uitasem....si un caiet mare cu coperti groase,pe care eu am scris poeziile mele,proza si multe insemnari
Le-am luat cu drag pe toate acasa, sub privirea intrebatoare si uimita a mamei (ce faci tu cu atata maculatura, de ce nu le-i fi aruncand, nu stiu...?!?) si le-am asezat langa celelalte....nu sunt f multe, doar o cutie, plina...ca le-am reunit si sigilat intre timp....pagini ingalbenite de timp, colorate sau nu, plicuri antice de care nu mai vad si alte atatea mizilicuri,de care nu ma pot desparti...
caiete....carnetele...jurnalul meu...
La inceput au fost oracolele, in scoala generala...doamne ce mai "munceam" la el, inimioare, floricele, zeci de intrebari, le dadeam apoi la toti colegii, sau doar la cei agreati,ca deh, aveam si atunci antipatii...cu emotie il luam inapoi si descifram raspunsurile,le interpretam,le dadeam mai departe....
Apoi...jurnalul...primul a fost un banal caiet de dictando,dosit prin cele mai ingenioase ascunzatori...in cativa ani, s-au adunat cateva caiete (vreo 10 cred...)
In liceu...biletele...apoi o agenda neagra, cu coperti lucioase negre si ei i-am dedicat atatea ganduri...el mi-a tinut in siguranta secrete si vise,temerile, bucuriile si nefericirile...
Carnetelele...au si ele istoria lor...fiindca jurnalul era greu de carat peste tot, scriam pe carnetele minuscule...maxime, date si locuri...flori puse la presat intre paginile lor si frunze adunate cu mult drag....pe prieteni ii "terorizam" in diverse momente, sa-si lase o semnatura si 2-3 cuvinte, sa ne amintim...le-am pastrat pe toate cu sfintenie, chiar daca prietenii nu mai sunt ce-au fost...pe unii din ei i-am pierdut, pe altii i-am indepartat,altii nu mai sunt in lumea aceasta....dar mi-s cu totii aici, intre paginile acestor caiete...scriu pe unde apuc...pe marginile caietelor de curs la sfarsitul lor...
Un caiet din primul an de liceu nu l-am pastrat,intr-un moment de rascruce am hotarat sa il rup,insa celelalte,au scapat furiilor mele distrugatoare, de-a lungul timpului...de ceva vrem scriu la calculator, e tot un fel de jurnal, dar mai "practic"....cand insa mi-e inima prea grea si mainile imi tremura pe tastatura, ma intorc la jurnalul meu cu coperti negre si reci...
Mai sunt petale de flori, primite sau culese, vederi ilustrate, poze prafuite sau rupte pe alocuri, o piatra de ici, o scoica de colo, o pana a vreunei pasari, un capac de bere,un desen,o poezie...maruntisuri o mie, franturi de amintiri...sunt toate parte din viata mea...sunt momente pe care le-am trait, alaturi de oameni deosebiti...pe unii as vrea sa-i uit...si sa-mi amintesc mereu, de tot ce a fost frumos!!!
Un comentariu:
Da, Cris,
Asa este...cat de mult inseamna micile amintiri, stiu pentru ca le asezam si eu cu acelasi drag in cutia cu sentimente pentru amintirile de mai tarziu. Deosebirea este ca mie nu mi-au placut niciodata jurnalele in adevaratul sens al cuvantului (nu oracolele sau caietele de amintiri)...desi odata am incercat sa astern ganduri, framantari, fapte pe pagina alba de-nceput a unui caiet si dupa ce am scris cateva randuri...l-am aruncat la cos. Cu totul pentru ca mi se pareau atat de artificiale gandurile inchise in literele albastre insiruite acolo...si de atunci le tin cu mine, in mine si le slobod doar in versuri sau proza.
Dar, atatea mici nimicuri, asa cum spuneai, flori, hartiute cu gandurile prietenilor, colegilor, mici desene, servetele, sunt comoara de suflet...pentru ca sunt atat de incarcate de sentiment si sentimentul e cel mai pur.
Multumesc pentru ocazia de a-mi aminti...
drag,
mirela :)
Trimiteți un comentariu