Libertatea de a fi ubicuu

Trăim o singură dată într-o lume mică, clişeizată.Suntem permanent constrânşi să fim.Nu alegem să ne naştem şi pare că foarte puţine decizii pe care le luăm sunt cu adevărat ale noastre. Ne-am născut prea târziu să mai spunem ceva nou şi copiii copiiilor noştri vor avea trista misiune de a unge cu vaselină roţile în plus ale sistemului.Mişcarea pe care o efectuăm prin cutiuţa cu pereţi casanţi e departe de a fi browniană,pentru că haosul are şi el regulile şi mândria lui.
Totuşi,lumea asta fiind aşa de mică şi nouă plăcându-ne să ne credem atât de mari, rezultă că poate intra toată în noi.Prin cine ştie ce văgăuni şi debarale pline de şerpi, broaşte şi şosete reşapate ale subconştientului, rezidă destinul omenirii pe cale de fabricaţie. Destinul sau omenirea, încă n-am aflat. Istoria lui cum e cu putinţă ceva nou...
Că suntem produse de serie am aflat de la prima strigare în mănuşile însângerate ale doctorului.În fond, e mai bine aşa, omul are destin creator,poate,dar oamenii cu siguranţă nu.
Surogate şi tranchilizante se găsesc suficiente. Nu trebuie decât puţină imaginaţie. De fapt,imaginaţia e deja ieşire din serie şi lărgire a lanţului.Până la urmă, nici nu contează dacă ceea ce imaginăm a fost deja conceput de altcineva.